subscribe to the RSS Feed

Thursday, January 18, 2018

imagini în camera albă

Posted by Vali Balcan on May 23, 2016

La capătul răbdării, în linia sfâșiată de foame, cuvântul tresare neputincios. La capătul inimii, pe vertebre strâmbe, emoțiile tresar ca îngrozite de timp. Dincolo de acum, pare primejdios, dincolo de mine credința pare incertă, răzvrătindu-se după alte legi decât cele ale firii. La cap de tot, în agora asta a liniștii, îndemnul că există un univers peren nu reușește să miște amorful spre o coloană a infinitului care ar fi o viață. Sau poate două, trei, câteva, indiferent de puterea creatoare aflată în spatele Călătorului. Din brațe nu mai curg chemări, din ochi nu se mai nasc cer sau pământ, idol sau închinare. Din piept cresc păsări oarbe, agresivitatea și binele ce ar putea să le sfârșească pe toate. Picioarele sunt frânte, plămădite dintr-un lut atât de uman încât ar îngrozi însăși primordialul. Armura impecabilă a mitului strălucește grandios, dar basmul nu mai posedă verbul mișcării, rămânând o excepțională poezie scrisă în conștiință, nevorbită și de prea multe ori visată. E timpul rămânerii în imediat, e timpul în care ar fi utilă schimbarea la față, dar însăși schimbarea suportă erezia cu stoicism. Călătorul este însăși făptura, omul. Capabil de greșeală, învins de balanța inexactă dintre bine și rău, blamat, rapace, flămând, blând, efemer. Dincolo de cuvinte se află nevoia de infinit. Nu poate accepta că existența este atât de infimă într-un univers în continuă expansiune. Trebuie să îi atingă limitele, trebuia să vadă ce e dincolo de porțile zăvorâte ale imaginației. Trebuie să privească nimicul și să se piardă în el, încercând să-și umple golul de neumplut în tenebrele încercării de a da viață ideii care nu suportă viață. Dar nimic din toate astea nu se pot face, nu în trupul acesta de cremene, nu cu inima asta de plumb, nu cu picioarele astea de lut. Oricum nu acum când se află în fața balanței care-i va cântări deciziile, rămânerile, plecările sau poate ființarea însăși. Dincolo de tot, în umbra singurătății, vocea rațiunii naște întrebarea care-i va schimba destinul.

home | top