subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

în luptă cu sminteala

Posted by Vali Balcan on January 14, 2011

În adolescență am trecut prin perioada Cioraniană a vieții mele, răscolind multe lui gânduri din cărțile pe care mi le permiteam. Îmi amintesc cu ce patos tăiam cu pixul din cărți acele pasaje care intrau într-o luptă acerbă cu toată logica mea de până atunci. S-a creat un conflict puternic și de multe ori cartea zbura prin cameră izbind peretele nevinovat. O ridicam după o vreme și continuam citirea. Pe atunci nu înțelegeam exact de ce continuam să citesc ceva atât de diferit față de toate definițiile mele. Cu timpul am realizat că a fost un proces al educării rațiunii. A trebuit să învăț să îmi calmez nervii tradiției și să fiu dispus să văd și o altă formă a lucrurilor. Mă simțeam ca un martir sub bice verbale, dar cu timpul mi-am îmblânzit adolescența. A fost începutul echilibrului, adică a trebuit să înțeleg că e necesar echilibrul. Până la urmă adevărul nu-mi aparținea într-un mod irefutabil.

Trecând peste Cioran, Lewis și Liiceanu, către Jurnalul Fericirii și Marii Clasici ai literaturii universale, am trăit o transgresă a logicii moștenita ca tradiție. A fost ca o revelație pentru acele vremuri. Am continuat studiul chiar cu riscul dezechilibrului, însă am făcut-o într-o dorință sinceră de cunoaștere. Aici mi se pot imputa multe versete biblice, dar în toată acea luptă interioară am găsit greutatea necesară echilibrării balanței. Mă simțeam ca Ernesto Sabato, în cartea Înainte de tăcere, deși el cerea magia irecuperabilă a copilariei, pe care eu o aveam. Doream un schimb corect între mine și el, ca o lamentație asupra vremurilor ce aveam să le trăiesc. Au urmat alte conflicte literare și am început doar să subliniez într-un mod frumos, aproape corect, pasajele care încă îmi provocau durere. Au urmat recapitulări după vremuri îndelungate. Recitind acele cărți cu acele linii trasate violent îmi dau seama că a fost necesar acel proces. M-a ajutat să îmi formez dicția literară și în același timp să raman corect față de autor, ca un exercițiu ce avea să mă salveze printr-un nerv teologic. A urmat  trecerea textelor printr-un filtru exigent, nu neapărat corect (deși corect e un concept destul de anevoios) și aplicarea lor într-un început de viață. Exegeza continuă, iar cărțile continuă să existe într-o paletă foarte diversificată.

Aceste conflict de valori/repere/convingeri, dintre mine și autori, nu se vor sfârși niciodată (și nici nu-mi doresc asta). Nici timpul nu-mi oferă posibilitatea să deviez într-o vastă bibliotecă alexandriană, limitându-mi astfel alegerile către studiile ce-mi sunt necesare domeniului de interes. Port, însă, pe birou câte o carte care să-mi mențină sufletul viu în această continuă luptă pentru echilibru. În pauza dintre studii dau curs grelelor cuvinte. Acum nu le mai subliniez, ci le iau ca atare, ca bogăție verbală și materie pentru greutatea talerelor.

home | top