subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

când uiți.

Posted by Vali Balcan on February 7, 2014

E tragic când uiți cum e cu litera nădejdii, e trist să descoperi că verbul revelației nu mai funcționează ca atunci când erai un pripeag, un peregrin într-o viață ce-ți destăinuia doar umbre și mișcări coerente ale fantasmului. E trist sau tragic să obosești în facerea binelui, în a-ți face ție un serviciu pentru a te cunoaște îndeaproape de dragul tău, de dragul unei idei ce-ți formează visul de a întâlni în realitate ceea ce-ți suspină somnul. E amar să guști fără sete din același loc în care te ghemuiesti pentru a te proteja de ceva imaginar, de o forță ce pare că te condamnă la a te adormi de orice sens esențial care te poate defini. Poate e deja prea mult din lumina ce-o simți ca pe o stigmata pe trup, pe suflet sau prea departe. Oricum, am putea să convocăm lamentația pentru o nouă definiție, o nouă urmă de disperare, dar este prea puțin timp pentru lacrima deznădejdii, pentru risiprea minții în gloata nimicului fundamental, pentru un mâine al promisiunii. Este acum, iar asta e o provocare pentru a nu epuiza la infinit talentul de a înțelege că literele au viață, poate nu atât de perenă pe cât ar trebui, dar primăvara este aproape de șoaptă, uitând o iarnă ce te călăuzește spre albul nepătruns de viață. Risc să mă epuizez de motive frumos clasificate, dar niciodată nu mă voi epuiza de gândurile ce-mi îndreptățesc renunțarea la a fi peregrin, la a fi acum și aici. Dar nici de motive nu duc lipsă, chiar dacă lenea mă învinge tot mai des prin alte vicii ce mă conving să mă uit în alte episoade de timp pierdut, de zile fripte în foamea unui foc ce-mi mistuie tot mai aprig din aripa revelației. E tragic, dar nu disperant, iar acolo în negură criptă glasul Străinei îmi alină durerea de a mă șantaja că sunt o eroare, o blasfemie a ființei, tremurând în mine frumosul ce sunt, iubitul ce învață cunoașterea. E trist că-mi tot amărăsc evoluția literară, dar niciodată nu voi tăcea! Altfel aș risca să mă judec mai aspru decât inchiziția. Iar acum e azi, acum sunt. Cu mine. Cu Străina.

home | top