subscribe to the RSS Feed

Sunday, June 25, 2017

unui alt personaj. metehne

Posted by Vali Balcan on December 17, 2012

credeam că te cunosc, că-ți știu limita și epifania rătăcirilor, dar poate că-mi înșeală sensul revenirea, însă știu că la granița dintre hoiar și poet se află invida ta. probabil că ți-a priit umanitatea, poate în căldură toridă, poate în lacrima durerii învinuirii lumii, dar știu că într-o seară de vară ți-ai plâns răzvrătirea din pumni în lacrimă umană. și era atât de limpede că se scriau iluzii, ca o memorie în ultimele clipe de final de an, de cer murdar, de om murdar, de gând murdar. și oricum nimic, nici măcar scrierea a tot ce a fost greu, nu mai da timpul înapoi pentru un taumaturg infinit cum e iubirea. și știu să fiu efemer, să mint și să decid să fiu orice altceva decât schimbarea la față a puterii tale. într-un final am reușit să-mi pese, să mă rătăcesc cu scop într-o inimă, să-mi înving nădejdea de a nu simți ținere de mână, nădejde pe care o curtam când mă juram să nu mai înțeleg sentiment hoinar pe inimă hoinară. acum sunt viu, lumină fără oboroc, secundă fără acel tic-tac obositor, sare pentru gustul ce-mi trezește setea de roșu pletoric, de izvor secat în suflet pustiu. iar mâine, mâine o să fiu aceeași lumină, același gust, dar secunda va fi clipă, iar clipa anotimp, iar anotimpul etern, iar eu un bătrân magnol ce-și va număr veșnic ramurile îndreptate ca o rugăciune spre cer, ca o meteahnă pentru flori perene, pentru amorțirea ce-mi pare viu și verde în aceeași sevă din care mă îmbăt de fericire. și atunci îmi  vei ști sufletul ca pe tatăl nostru, ca pe chipul Străinei în inima mea.

home | top