subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

Metehne. II

Posted by Vali Balcan on June 15, 2012

Mi-a fost teamă să număr zilele pentru ultima oară și mi-am tot repetat fuga de metehnele distanței dintre noi, însă sunt prins între aici și curând, între formă și conștiință, între împlinire și devotament. Aș putea enumera până la infinit formele între care suntem prinși, ușor sacre, mereu unice, ca o rescriere a conștiintei fericirii, ca un vis inventat de gândurile tale. Astăzi e ultima zi în nord, ultima scriere din meleaguri străine, ultimul capitol al depărtării și al stingerii Aurorei Boreale în inima unui jalnic refuz. Călătoria trebuie să fie scurtă ca o vindecare pentru rănile cuvintelor ce nu și-au atins agonia sau starea primordială.

De o vreme singura idee ești tu și tind să spun că din facerea lumii s-au transformat atomii în secunda întâlnirii noastre, iertând timpul și fantasmele erorilor ce ne-au ținut străini, acceptând că astăzi distanța dintre noi va fi motiv de poezie, de dor și emoții prea sincere pentru a fi pronunțate în agonicele rătăciri.

Am o inimă dependentă de iubire, independentă de lume, dependentă de tine, ca o transfigurare pentru toate clipele în care n-am știut cum să-ți scriu ochii, frumusețea și împlinirea. Mă frământ să reușesc perfecțiunea, să-mi înving tăcerea din pumnii strânși ai depresiei, dar îmi dau seamana că sunt doar un filosof idiot cu paradoxul în prea multe sensuri, o recapitulare a propriei acceptări, a propriului sens în devenirea celui ce-ți sunt, un capitol încheiat ca un telos pe care-l vei trăi fără să-ți mai tremure cuvântul pe literele iubirii, fără să mai fie abis sau falsă modestie.

Iar acum am nevoie de tine să-mi vindeci oboseala psihică ce pare de neclintit și ureltul pe care-l țin închis fără ecoul deznadejdeii, fără foamea de a ruina nașterea magnolului. Și doar brațele tale capătă sensul epifaniei ca unică formă de împlinire în uman.

home | top