subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

Metehne. I

Posted by Vali Balcan on May 25, 2012

Cel mai nasol lucru e că nu putem salva pe toată lumea, indiferent de cât ne străduim. Prin 2006 credeam că voi re-inventă oratoria și am pus tot sufletul în ceea ce făceam. Teribil a mai fost momentul în care am realizat că nimic nu se întâmplă, că oamenii rămân la fel, convinși de vicii, pradă unor rutine oarecum normale. Am continuat dezamăgit pentru încă câteva luni, iar patima cu care explicam conceptele s-a maturizat în tăcere. A trebuit să tac pentru mai mulți ani și să-mi schimb câteva ideologii destul de fanatice. Este foarte greu să recunoști când eșuezi, față de tine, față de oameni, dar mai bine să renunți decât să cazi în penibil rătăcindu-te până-ntracolo încât să uiți cine ești. A trebuit să-mi schimb traiectoria și să găsesc un alt mod prin care să mă pot exprima. Cumva am reușit, chiar dacă răspunsurile nu au fost exact ca-n definiție, însă de data asta ceva s-a întâmplat.

Nu putem salva pe toată lumea oricât am aplauda la conferințe și în fața maximelor de tot felul. De fapt este mai simplu să ținem prelegeri cu soluții pentru probleme imposibile, să dăm un like și să credem că așa salvăm ceva, să vorbim la infinit dând lecții despre viață (spunea Bistran într-un vers dintr-o poezie că “toată lumea are ceva de spus despre viață: citiți la statusuri”). Citesc și mă minunez de cât de multe avem de spus, chiar dacă uneori mai uităm să punem vreo două ghilimele și un autor, dar predicile astea ar trebui să înceteze. Nimic nu se schimbă atât de simplu, prea puțini mai cred în cuvinte (ele devenind goale fără realitatea de dincolo de ele), iar ritualul continuă în mizeria cu care repetăm la infinit abolirea ființei. Probabil nu vom schimba întreaga lume, probabil nu vom schimba pe nimeni, dar măcar să reușim cu noi. Acum risc să cad în propria-mi capcană, continuând poliloghia sfaturilor (probabil) inutile. Oricum, într-o zi tot va trebui să renunțăm la măștile sociale pe care le purtăm și să ne asumăm ceea ce suntem, iar atunci nu ne vor mai durea palmele de aplauze efemere, ci umerii de golurile pe care le-am purtat aiurea.

home | top