subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

când nu ai nimic de spus

Posted by Vali Balcan on February 4, 2012

La un moment dat te saturi de toate sfaturile pe care le primești, te saturi de miile de cuvinte expuse în teorii, te saturi de orice cuvânt care are pretenția irefutabilității. De fapt cel mai simplu e să dai sfaturi, și de cele mai multe ori oamenii care dau sfaturi gratuite sunt oamenii care nu au de fapt nimic de spus, care din dorința de a nu involua exagerează. Este destul de simplu să vorbești din exterior, să analizezi viața altuia și să pui virgule sau puncte de suspensii. La fel de simplu este să damnezi eșecul cuiva sau orice alunecare, să oferi cartonașe roșii, să arați cu degetul sau să râzi atotștiutor. În capcana asta am căzut cu toții, găsindu-se un moment crucial în care în locul tăcerii am ales avalanșe de sfaturi puerile, ineficiente, gratuite.

De curând cineva drag mi-a spus: am învățat un lucru bun în viață, am învățat să nu-mi dau cu părerea dacă nu am fost întrebată, am învățat să nu dau sfaturi dacă nu mi s-au cerut. Uneori astfel de oameni pot fi discreditați, pot părea nepăsători, reci, duri, dar de fapt ei sunt oamenii care înțeleg că dincolo de un cuvânt există respectul atât de necesar pentru propria lor persoană, cât și pentru celălalt. Sfaturile sau teoriile care nu pot fi verificate sunt inutile. De asemenea lipsa experienței scade valoarea unei idei. E drept, sfaturile bune te pot scuti de o groază de probleme, dar trebuie să le trecem prin filtrul propriu, să le adaptăm situației. Asta înseamnă că trebuie să pornească din noi dorința de a soluționa o problemă, indiferent de durerea de moment. Un sfat bun devine nul dacă cel care îl primește nu alege să fie capabil să-l aplice într-un mod corect. Multă vorbărie devine risipa de timp și de resurse. Un sfat (pe care l-ai cerut) nu are rolul de a te convinge că situația în care ești este greșită, ci rolul lui este de a-ți oferi soluții viabile pentru a depăși o problemă pe care deja o recunoști și pe care o accepți. De curând am renunțat la câteva discuții tocmai din motivul ăsta. Mă săturasem să explic același lucru în zeci de ipostaze, aceleași persoane, mereu cu argumente bazate pe informațiile primite și pe analiza în detaliu a situației, fără ca ceva să se schimbe. Ciclurile s-au repetat, lucrurile au păstrat aceeași formă (deteriorând ceva din persoana în cauză), oprind evoluția ființei, în ciuda concluziei care arăta o singură soluție pertinentă. Dar teama de a suferi ne împiedică de multe ori să luăm decizii bune. Consider că este mai ferice o durere puternică pentru un timp limitat, decât o durere ușoară pentru un timp îndelungat, care e probabil să se termine tot într-o durere cu intensitate ridicată. Însă uneori pare mai simplu să fim masochiști, în speranța că mâine va fi mai bine.

Mi-a fost și îmi este greu să tac atunci când observ o eroare, ăsta fiind un fel de “defect profesional”, dar am ales să respect dreptul fiecărui om de a vorbi fără a fi întrerupt, de a vorbi despre o situație fără a primi sfaturi pe care nu le-a cerut, de a fi respectat și ascultat. În momentul în care cealaltă persoană va fi dispusă să primească sfaturi, în momentul în care le va cere, abia atunci sfatul tău va putea să-și atingă potențialul maxim (în ideea în care nu vorbești ca să te afli în treabă ). Subiectul nu se încheie aici, fiind multe lucruri de discutat pe tema aceasta,dar aș vrea să închei cu o idee pe care am observat-o la mine. Sfaturile care și-au atins scopul și care m-au ajutat să depășesc anumite situații cu bine, au fost sfaturile pe care le-am cerut. (Sfatul a fost valoros în raport cu disponibilitatea mea de a-l asculta și de a mi-l asuma). Restul au fost doar poliloghii ieftine.

home | top