subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

de veghe-n povestea copilăriei tale

Posted by Vali Balcan on January 29, 2012

V-am mai povestit despre momente în care lumea capătă un alt sens, fără un curs instinctiv al naturii, ci inventat de o copilărie ce-ți tresaltă inima. Acest farmec este transpus într-o copilă cu părul bălai, cu litere pline de farmec, cu zâmbet cât patru anotimpuri, cu acel glas ce învinge orice nepăsare sufletească, cu obraji de un roșu pletoric, strigând fericirea la fiecare pas ce-l poartă în acel joc al inocenței. Anabelle, că despre ea este vorba, a reușit de fiecare dată să-mi învingă stările de amorțeală, tipice nordului, răsturnând plimbările în cele mai frumoase povești. Trecând totul prin filtrul sincerității, iertând orice soare topitor de zăpadă, clădind lumina pe umbra mâinii dusă la ochi, fiecare întâlnire cu ea se transformă într-o nouă mirare. Uneori se încruntă sfidător, ca apoi să-ți prindă mâna și să-ți ceară o plimbare, un vals pe care nu poți să-l conduci, renunțând la orice maturitate de dragul copilăriei care nu știe să-ți înșele statura.

În alte zile ridică receptorul și-i spune mamei că-l sună pe Vali, deși el e departe, într-un alt fel de vals, cu Ingrid. Se prea poate să nu înțelegi nimic din avalanșa ei verbală, din sfiala cu care-ți șoptește o fugă în povestea copilăriei ei. Nu poți să nu cazi în genunci și să-i fii servitor, nu poți să-i refuzi aplauzele vrednice de o prințesă, eșuând de fiecare dată în a-i fi prinț, dar sperând la un dans fără greșeală. Apoi râde și-ți lovește ușor de tot obrajii cu palmele, arătându-ți că i-ai intrat în grații și că astfel îi poți săruta fruntea. Într-un final se așează lângă tine pe canapea și-și sprijină capul de umărul tău, adormind. Nu îndrăznești să te miști, să respiri. Rămâi acolo și admiri frumusețea transpusă în chipul ei și nu poți să nu fii fascinat! Apoi mintea îmi fuge prin timp, oprindu-se în clipă în care o Anabelle îmi va spune tată, devenind astfel magia creației noastre.

home | top