subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

Arhipeleag

Posted by Vali Balcan on January 27, 2012

Prost aspect ce-l devorează natura în interogații fără sens. De acolo a învins cerul năpasta, repetând mecanic toată geneza stării lepădării de sine. A fi liber presupune să te accepți așa cum ești, renunțând la duplicitate sau la delicilu deviant al conjugării celor o mie de chipuri, unelte condamnate să-ți salveze noaptea din suflet. Dar uneori libertatea se confundă cu mofturi intelectuale, cu blocaje mentale ce nu reușesc să atingă următorul nivel al auto-educării, repetând la infinit aceleași valori fără de sens, oglindă pentru întrebările la care răspunsul este obligat să satisfacă o singura nevoie. Prost aspect pentru realitate, pradă unor șacali fără farmec, suferind până la refuz invectivele uitării de sine, revenind mereu în sunetul primei îmbrățișări. De acolo uimirea capătă sens basmic, călăuzind pașii pe aerul dintre două eclipse născute din furia ochilor tăi, aplaudând refuzul de a fi relevant acestei depărtări de anotimp. Într-un final răspunsul s-a repetat de prea multe ori, rămânând incapabil să dizolve întrebarea ce-ar fi putut revoluționa mintea sau rușinea căderii în ritual, construind astfel un capitol anevoios, dar cu un final peren.

home | top