subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

ai un nume.

Posted by Vali Balcan on November 29, 2011

Ai un nume. Este frumos. Ești mulțumit de el. Uneori iei un creion și ți-l notezi pe foi, îl aranjezi ca o construcție de valori ce tind să te reprezinte, să facă parte din creația ta. Îl scrii pe fiecare bucată din viața ta, îl pronunți cu intonație, uneori cu respect, de puține ori cu o ușoară uitare. Tinzi să îl adaugi altor oameni, să îi lipești de tine ca un vid ce are rol părintesc. Adaugi subiecte, paranteze de tot felul și elucubrații duse până la refuzul mării. Ai un nume, iar asta îți spune că exiști, că ai un rost. Speri să fie pronunțat de cea mai frumoasă ființă pe care o întâlnești. O strigi pe nume, o inviți să rămână acolo în trecerea dintre corali, dar nu-ți dai seama că de fapt strigi în tine. Scara se transformă-n viața ta. Ai nevoie să știe că strigi, ai nevoie să devii sens pentru ea, să o legi de numele tău ca de aurora ce-ar putea inventa ființa care ești. Ai vrea ca ecoul să-ți răspundă, ai vrea să-și întindă mâna și să-ți pronunțe numele de parcă glasul ei este cartea vieții din care te-ai șters în repetate rânduri. Nu exiști dincolo de vocea ei, nu ai valoare dincolo de privirea cu care vrei să-ți întâmpine rămânerea. Aștepți să se întâmple ceva, aștepți mâna aceea care va șterge totul fără reținere, mâna care va scrie pe inima ei numele tău. Ai un nume, dar dincolo de cartea vieții tot ce există este inerție și supunere umană, sau poate nu contează ce e dincolo. Nu vrei să fii uitat, nu vrei neființă, nu mai știi să memorezi alte chipuri sau alte nume abuziv formate în jurul existenței tale. Ai un nume, doar că numele acela nu mai insemni tu, ci glasul ei ce-ți trezește fiorul nașterii din nou. Apoi o auzi prin timp, iar scara devine locul în care ea s-a oprit să-și asculte numele. Ai un nume frumos, dar asta deja înseamnă cu totul altceva, de la punct-ul literei până-n perfecțiunea cu care știi să-i pronunți ființa.

home | top