subscribe to the RSS Feed

Saturday, December 16, 2017

involuntară stare de spirit

Posted by Vali Balcan on November 21, 2011

totul se termină-n poezia acelei nescrise rutine, imagine fadă a unei vieți devenită importantă, ca un meșter ce-și inventează traducerea înțelepciunii. ar putea fi noapte, eclipsă sau auroră boreală, doar că pe aripile acestei umanități nu mai cântă niciun vânt prielnic, ci își poartă adierea melancolia unui alt personaj. se înțelege rostul lui din patima tăcerii cu care-mi traduce metafora existenței, îndepărtând focul vieții spre adâncul nevegheat al renașterii. dincolo de blamări sau lamentații invective ar trebui să apară rutina încarcerării tuturor întrebărilor. de veghe vor rămâne doar silabele numelui tău, adaptandu-se la muzica acelor consonante stări de bine ce-ți vindecă intimul uitării de sine. exact pe linia aia ce-ți atinge orizontul gândirii stă verbul cunoașterii. întinzând mână te învingi pe tine de mister, dar provoci adevărul să-ți câștige starea de bine la care nu mai ești supus de câteva decenii. oricum, e prea fericire doar să visezi, să citești filosofia din mână unei generații care strigă-n agonie. ai nevoie de nerv teologal, de rutina întoarcerii acasă, de o terminare drastică cu virgula căderii în suicide revelații patetice. de fapt e prea târziu, prea devreme sau prea poezie pentru personajul neștiinței tale. ești fericit și asta e tot viul din tine, doar că lumina nu se vindecă cu beznă, sărutul nu se vinde pe unicorni imaginari, iar dragostea nu e doar fantezia unor tineri naivi, ci realitate dincolo de magia stărilor tale.

home | top