subscribe to the RSS Feed

Saturday, November 25, 2017

unui alt personaj (schimb de roluri. introiecție)

Posted by Vali Balcan on November 2, 2011

Ar fi trebuit să înțelegi libertatea când era încă devreme, să prețuiești prezentul ca o prezumție pentru fericire, să te vinzi scump dacă asta însemna abolirea inumanului. Ar fi trebui să lași secundele să-ți balanseze conștiința, să miște ceva din blocajul la care te supuneai cu atâta patos, de parcă a te sfâșia însemna beatitudine. Ai lăsat decizia pe umerii destinului, reinventarea unei proaste desființări ca exces pentru supliciul nopții, devenind gol pentru o natură ușor stângace. totul părea infect, gândurile născând o altă apocalipsă împlinită, mâinile acoperind fața de lacrima deznădejdii, deși ploaia nu-și mai arăta colții de câteva eclipse bune. Doar podeaua rece mai înțelegea ceva din trupul uitat în timp, acolo unde înmiita iubire a încetat să existe ca expresie poetică sau ca realitate covârșitoare. Mii de blamări pentru acea secundă, de parcă urletul avea rol profetic, înăsprind puterea de a cădea tot mai adânc în propriul infern. Și de acolo totul s-a sfârșit. Chipul s-a stins în alt surâs candid, fals ca mersul pe ape al necredinței. Ar fi trebui să înțelegi că nimic nu mai poate vindeca conștiința, oricum nu în nepăsarea de a te scuza lamentabil pentru rolul umanului ce-ar fi trebuit să-l porți. Într-un final ai vândut tot ce aveai mai de preț, fără prea mult efort intelectual, cu o risipă ușor masochistă, de parcă goana morții îți surzea rațiunea. Dar nici măcar moartea nu te-a mântuit, tu devenindu-ți propriul gol, căzând pradă maladiei fericirii de a fi liber. E aberant să mai înțelegi ceva când tot ce vrei e să porți stigmatul ăsta pentru toată viața, implorând fuga să te ducă cât mai departe de a rosti adevărul, de a renunța la masca dualității, devenind constinent că libertatea nu e un lux ieftin, ci e capodopera credinței în cineva, indiferent de tremurul destinului ce înfioară gândurile. Până la urmă tu ești singurul care te judeci cu o ură colosală, iar asta nu mai are nicio legătură cu primăvara reinventării tale, sau poate așa știi tu să-ți retrăiești căderea la infinit cu o desfătare diabolică. Acum ar trebui să înțelegi rolul sincerității în libertatea ce ți-e dată, cine știe, poate chiar e pentru ultima oară!

home | top