subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

căderea în ritual (memorie II)

Posted by Vali Balcan on September 14, 2011

Ce faci când îţi dispare cheful de citit, când trăieşti o lene infinit mai mare decât forţele motivaţionale, când zilele cad într-o critică stare de inerţie? Ar părea natural să cazi în haos, să laşi lucrurile să se întâmple, să te axezi pe mersul acasă, pe număratul zilelor până acasă, iubind ploaia ce-ţi aduce zeci de ore de somn, după zeci de nopţi nedormite, în sute de ore vorbite cu atâta patimă, adorând chipul frumuseţii. Aşa e natural, să trăieşti complexitatea liniştii din toamna nordică, să opreşti melancolie în uimirea de a fi, convingând mintea să aţipească de muzică, de literatură, de film şi scrieri. Uneori uiţi de toate, acceptând doar somnul pentru acele perfecte vise ce nu ştiu distanţa sau limite. Oricum, aşa arată blânda melancolie, din care doar scrisorile ştiu drumul spre casă, ducând flori ale îndrăgostirii, cuvinte ce ţin spiritul viu, adorând sufletul Străinei în metanoia primei scrieri.

Pare simplă căderea în ritual, însă când totul devine o lene convinsă trebuie să aleg să-mi educ sufletul cu ambrozia ce nu cunoaşte lenea primordială a omului. Oricât de frumoasă e starea aceea a melancoliei fiinţei, trebuie să mă ridic şi să fac ordine în timp, în constante conversaţii, adorând până-n beatitudine chipul Străinei, vocea ei ce vindecă frigul nordic, promiţând aşteptarea re-vederii, moment în care gândurile scriu simfoniile iubirii fără anoste lamentaţii. Şi aleg să mă înving, continuând studiul, împărţind timpul fără egoism, alegând cuvântul în detrimentul somnului, păstrând o constantă stare de echilibru pentru Telosul inimii ei. Când voi ajunge acasă, în ce vei converti ambrozia, Straino?

home | top