subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

inerţie

Posted by Vali Balcan on September 10, 2011

Cuvântul i se opri ca vândut unei stări violente. Îşi ridică braţele, obosit de finalul incert, ca semn al căderii în voia sorţii. Câteva voci îi descriau tortura singurătăţii, exilul ce-l va sfâşia în inerţia anotimpurilor, necesarul excluderii lui pentru sacrul societăţii. Nu schiţa niciun gest, nici măcar o milă umană, niciun raport de răzvrătire pentru acest avort mental ce-l trăia. Ştia că va fi aruncat departe de tot ce mai avea culoare pentru el, singura formă hedonică ce-l păstra intact. Trebuia să renunţe la tot, la pasiunea de a excela în cuvinte – prevestindu-se o muţenie infinită, la farmecul dorinţelor ce-l învingeau în unele zile morbide – investind timpul în metanoia îmbătrânirii devreme. Plumb în gânduri, ca o resemnare pentru viaţă. Plecă, împins de muntele necredinţei. Cuvântul i se opri în porţile imense ale destinului, trântite în spatele lui cu răbdarea torturii. De acolo începea exilul sigurătăţii, pe un alb colosal ce mutila vederea în mirajul unei frumuseţi atipice. Era liber pentru a fi. Deşi prins în amurgul lumii, libertatea nu-l putea răstigni, nu-i putea refuza dreptul de a-şi trăi viaţa între apostolul sentimentului şi semizeul schimbării la faţă a raţiunii. În zare o umbră, iar din mâna ei curgea culoarea fără pânză…

home | top