subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

frumuseţea care ne desparte. străinei

Posted by Vali Balcan on August 30, 2011

erai în faţa oglinzii, acolo unde te întâlneam de fiecare dată când nu ştiam somnul apropierii. vedeam prin tine, fără chip, doar voci ce profanau nuanţa fardului tău, întinzând la disperare vibraţia unui sărut uşor devreme. erai acolo, goală de sentimentul nepăsării, cu rujul spart de chiuvetă, cu spatele mânjit de litere străine, căutând să numeri în gând matematica ce ar putea crea literele alea pe buzele ce-ţi şopteau bunele dimineţi cu răzvrătiri boreale. nu te oboseai să te întorci, să respiri tot aerul care-mi mustra conştiinţa ce-mi conserva zâmbetul pentru altă strângere de mână pe lipscani, poate pentru că-ţi era suficient un chip fad, o formă blândă de absurd literar, un îndemn pentru noaptea ne-uitării ce-ţi sclipea-n plămânii din care săturai toate emoţiile mele. apoi ai spus ceva despre frumuseţea oamenilor la pierderea demnintăţii, sau poate era un confuz algoritm ce-mi trecea prin vena tâmplei, promiţând o aură pentru acel perfect scenariu în care tu inventai scrierea din toate literele aripilor mele aptere. de fapt mi-am amintit, îmi spuneai că iubirea e singura care nu loveşte, doar că muşcă din tine, da, că muşcă până nu mai rămâne din tine decât o respiraţie, o propoziţie sau o poezie pentru plămânul din care mă respirai în faţa oglinzii. acum ştiu că eram perfecţi, ca unicornul pe care nu-l întâlneşti decât în pragul nebuniei, de parcă el ar fi zeul întoarcerii acasă al zborului. da, acum ştiu, dar nu limita ne interesa atunci, ci lacrima nemângâiată de vreo culoare, stând cu toţi ochii închişi în faţa oglinzii. în clipa aceea ne-am deşteptat amândoi, descoperind că suntem doi străini ce-l aşteaptă pe Godot, ca semn a tot ce s-a scris, ca euforie pentru cuvintele din nord pe eclipsă, spre inimă de sfântă cu noaptea de a reuşi. atunci am hotărât că e absurd să credem în destin, ucigând-l cu pendulul lui Foucault pe godot-ul absurdului nostru, acolo, în faţa oglinzii infatuată de atingerea ochilor tăi. atunci s-a rescris psihologia şi geografia încătuşărilor noastre amorfe. deşi am trăit tristeţea până ce sufletul ei a devenit icoană, vom iubi împreună ultima dorinţă înainte de-a-ţi şopti acelea cuvinte mânjite pe spatele tău.

home | top